Virtutea e conditia sine qua non a succesului.
Virtutea, vorbind din punct de vedere social, este tovarasa bunastarii si incepe odata cu stiinta de carte.
Virtutea este ca o piatra pretioasa: cel mai bine sa fie infatisata simplu; si de buna seama virtutea se arata cel mai bine cand salasluieste intr-un corp care e placut.
Virtutea este asemenea aromatelor alese, care dau un parfum mai puternic atunci cand sunt arse sau zdrobite.
Virtutea este mijloc dupa substanta ei si dupa conceptul ei esential: intrucat ea este insa lucrul cel mai bun si savarseste toate bine, ea este o culme.
Prin virtute omeneasca intelegem insa nu destoinicia, ci pe cea a sufletului.
Constiinta cea mai clara sa porunceasca, nu indrazneala cea mai mare!
Marile constiinte nu vad nimic decat drumul drept al chemarii lor providentiale.
Constiinta este haosul nalucirilor, al poftelor si al incercarilor; este focarul viselor, caverna gandurilor de care ti-e rusine; este gheena sofismelor si campul de lupta al patimilor.
O constiinta incarcata are drept urmare o viata destramata.
