Când indulgenta fata de cei rai duce la prejudicii serioase, ba chiar foarte grave pentru unii bieti nevinovati, aceasta indulgenta se transforma curând în culpa.
Societatea omeneasca e cu mult mai severa în a judeca greselile oamenilor de bine, decât pe cele ale nemernicilor, fiindca foloseste în cele doua cazuri unitati de masura diferite. Cu cei dintâi se porneste de la (impresia) cea mai buna, cu ceilalti de la cea mai proasta.
Observati cum se însala oamenii pe ei însisi: fiecare socoate ca grave greselile pe care nu le face el, si usoare pe cele ale sale. În chipul acesta masoara unii raul si binele, în loc sa porneasca de la conditia si calitatea lucrurilor.
Nu exista om, oricât de întelept ar fi, care sa nu greseasca uneori. Însa norocul oamenilor consta în aceea de a avea posibilitatea sa faca greseli neînsemnate sau în lucruri de minima importanta.
Întotdeauna suntem gata sa uitam ceea ce am spus sau am facut altadata; asta – printre altele – ca sa nu avem cumplita obligatie de a fi consecventi cu noi însine. Cred ca, altminteri, toti am descoperi vrând-nevrând ca viata noastra e plina de erori si mai ales de contradictii.
Nu-i de ajuns sa-ti repari greselile; greselile nu trebuie sa le savârsesti.
Orice fiinta cât traieste pe lume, si pacatuieste si greseste.
Ratiunea are o însusire pozitiva, cu adevarat omeneasca: aceea de a-si recunoaste greseala în propriile rezultate si metode, precum si aceea de a fi mereu treaza si oricând gata sa-si îndrepte greseala.
Greseala si împiedicarea de a pedepsi pe cei ce gresesc este unul si acelasi lucru.