Virtutea e conditia sine qua non a succesului.
Virtutea, vorbind din punct de vedere social, este tovarasa bunastarii si incepe odata cu stiinta de carte.
Virtutea este ca o piatra pretioasa: cel mai bine sa fie infatisata simplu; si de buna seama virtutea se arata cel mai bine cand salasluieste intr-un corp care e placut.
Virtutea este asemenea aromatelor alese, care dau un parfum mai puternic atunci cand sunt arse sau zdrobite.
Virtutea este mijloc dupa substanta ei si dupa conceptul ei esential: intrucat ea este insa lucrul cel mai bun si savarseste toate bine, ea este o culme.
Prin virtute omeneasca intelegem insa nu destoinicia, ci pe cea a sufletului.
Cand o femeie, privindu-se in oglinda, marturiseste ca e lipsita de frumusete, trebuie ca ea sa-si spuna:”Ah, cum as fi daca imi lipseste virtutea?” Si daca e frumoasa:”Eu voi fi mai respectata daca am o purtare buna”.
Virtutea, dupa acceptia general admisa, consta in a ne indeplini indatoririle, adica a urma regula de actiune pe care ne-o comanda ratiunea sau la care ea ne povatuieste.
Totul se invata, chiar si virtutea.
Virtutea este o stare de razboi. Ca sa traiesti virtuos, ai intotdeauna de dus o lupta cu tine insuti.
