Pe povârnisul viciului aluneci usor si fara sa bagi de seama; pentru a atinge însa culmile perfectiunii, urci încet si întâmpini multe si mari greutati.
Cel dintâi viciu este de-a face datorii, cel de-al doilea, de a minţi. Minciuna încalecă pe datorie.
Viciile noastre cele mai mari încep din cea mai fragedă copilărie; aşadar îndrumarea de căpetenie a noastră e în mâinile mamei.
Izvoarele răutăţilor dintr-o ţară sunt cârciumile şi luxul.
Luxul, moliciunea şi trândăvia sunt cauze de decadenţă pentru un neam.
Viciile sunt călăii care te omoară încet, ca o sabie neascuţită.
Orice patimă este, pentru sufletul omenesc, mai întâi ca unul care bate să fie primit, apoi ca oaspe şi, în sfârşit, ca stăpân al casei. Nu deschideţi uşa sufletului unui astfel de musafir.
Viciul se poate defini astfel: jertfirea viitorului pentru prezent.
Cel ce se biruie pe sine, în slăbiciunea lui, e mai puternic decât acela ce supune o cetate.
Cu banii pe care îi cheltuieşti cu un singur viciu, hrăneşti doi copii.
