Când situatia unui om superior depinde de hotarârea unui mediocru, rar se întâmpla ca soarta sa nu-i fie stâlcita, fiindca în omul mediocru exista un spirit de razvratire – as zice de razbunare – contra oricui îl depaseste.
Vedea-vei prin straini ce-amara-i pâinea
Si cât de greu îti vine ca sa sui
Si sa cobori pe scari ce-a tale nu-s…
Fiecare om se poate considera înselat de soarta, daca se gândeste ca viata nu i-a rezervat si lui anumite bunuri, si ca norocul, dragostea, faima, nu i-au surâs. Dar aceasta nu-i da dreptul sa nege ca norocul, faima ori dragostea exista.
Averea, binecuvantarea si puterea sosesc chemate de soarta.
O înfrângere e numai mijlocul pe care ni-l da soarta, ca sa vedem ce ne lipseste înca pentru a învinge.
O nenorocire nu vine niciodata singura.
Numai nenorocirea poate spune cuvânt drept despre o nenorocire; inima îngrasata de propasire nu poate întelege sentimentele gingase ale nefericirii.
Precum fierul neîntrebuintat rugineste, tot asa si spiritul care renunta la cercetare, degenereaza si se pierde.
Eu am venit pe lume numai spre a trezi pe altii.
Natura si soarta, cele doua stapânitoare ale omenirii, adesea îsi ascund cele mai scumpe comori la umbra unor mestesuguri din cele mai obscure, pentru ca la nevoie sa le scoata de acolo, aratându-si si mai mult stralucirea, în toata limpezimea.
