Citate despre Singuratate

O singurătate neîndulcită de înduioşări generează crima, încît orice morală ce vrea distrugerea răului în adîncime are de privit numai o problemă: ce direcţie trebuie să dăm singurătăţii, acest cadru ideal al ruinei şi al descompunerii.

Despre orice – şi-n primul rînd despre singurătate – eşti obligat a gîndi negativ şi pozitiv în acelaşi timp.

A porunci altora e un fel de a fi singur.

Nu-i singur cine e singur, ci e singur cel ce se simte singur.

Singurătatea-i tovărăşia cea mai bună câteodată
Şi despărţirea scurtă la bucuria revederii-ndeamnă.

Nu poate inima să se simtă îngrozitor de singură în mijlocul mulţimii?

Toate momentele acelea cînd viaţa tace, ca să-ţi auzi singurătatea… În Paris, ca şi într-un cătun îndepărtat, timpul se retrage, se înghemuieşte într-un colţ al conştiinţei şi rămîi cu tine însuţi, cu umbrele şi luminile tale. Sufletul s-a izolat şi în zvîrcoliri nedefinite se ridică la suprafaţa ta, ca un cadavru pescuit în adîncimi.

Singurătatea nu te-nvaţă că eşti singur, ci singurul.

Nimeni, pe culmile disperării, nu mai poate şi nu mai are dreptul la somn.

Sînt convins că nu sînt absolut nimic în univers, dar simt că singura existenţă reală este a mea. Şi dacă aş fi pus să aleg între existenţa lumii şi existenţa mea, aş înlătura pe cealaltă, împreună cu toate luminile şi legile ei, încumetîndu mă să planez singur în neantul absolut.