Citate despre Religie

În biserici mă gîndesc adesea ce lucru mare ar fi religia dacă n-ar fi credincioşii, ci numai neliniştea religioasă a lui Dumnezeu, de care ne vorbeşte orga.

Prefer sa imi traiesc viata crezand in existenta lui Dumnezeu, pentru a afla ca nu exista, decat sa imi traiesc viata crezand ca nu exista Dumnezeu, pentru a afla mai apoi ca El exista.

Când slujitorii bisericii declară că ar trebui să credem în una şi alta şi că suntem nişte păcătoşi dacă nu credem, ne este imposibil să replicăm altfel de-cât aşa: nu avem nimic împotrivă să credem în orice vreţi, dacă ne furnizaţi temeiuri serioase de credinţă, dar dacă nu sunteţi în stare să ni le daţi, atunci cu respect trebuie să refuzăm chiar dacă acest refuz ar încălca buna purtare şi ne-ar destina în iad unor chinuri cu mult mai năprasnice decât cele obişnuite.

Astăzi, argumentul cel mai obişnuit în favoarea unui dumnezeu inteligent izvorăşte dintr-o convingere lăuntrică profundă şi din sentimente trăite de cei mai mulţi oameni. Dar nu putem pune la îndoială faptul că indienii, mahomedanii şi alţii ar putea argumenta în acelaşi fel, şi cu o forţă egală, în favoarea existenţei unui dumnezeu sau a mai multor dumnezei ori, în cazul budiştilor, a inexistenţei vreunui dumnezeu.

Întreaga concepţie a dumnezeirii este o concepţie derivată din vechile tiranii orientale. Este o concepţie care este cu totul nedemnă de oamenii liberi. Când îi auzi pe oameni în biserică înjosindu-se spunând că sunt nişte păcătoşi mizerabili şi alte lucruri de felul acesta, faptul pare vrednic de dispreţ şi nedemn de nişte oameni care se respectă. Ar trebui să ne ridicăm şi să privim lumea drept în faţă. Ar trebui să tragem cât mai multe foloase din această lume şi dacă nu este atât de bună pe cât dorim, va fi la urma urmei mai bună decât au făcut-o ceilalţi de-a lungul tuturor acestor secole. O lume bună are nevoie de cunoaştere, bunătate şi curaj; ea nu are nevoie de nostalgie după trecut, sau de încătuşarea inteligenţei libere de către cuvinte rostite cu mult timp înainte, de către oameni ignoranţi.

Dovezile invocate pentru a dovedi adevărurile proclamate de o religie sunt cam aceleaşi care sunt aduse pentru a dovedi justeţea alteia. Mă întreb dacă Creştinul nu e pus în încurcătură când se gândeşte că dacă s-ar fi născut în Maroc, ar fi fost mahomedan, iar dacă s-ar fi născut în Ceylon, ar fi fost budist. În acest caz creştinismul i s-ar fi părut tot atât de absurd şi profund greşit cum i se par creştinului celelalte religii.

Oricât de frumoasă ar fi morala Noului Testament, nu se poate tăgădui că perfecţiunea ei nu depinde în parte de interpretarea pe care o dăm noi astăzi metaforelor şi alegoriilor.

Nu prin rugăciuni şi umilinţă faci ca lucrurile să urmeze cursul dorinţei tale, ci dobândind cunoaşterea legilor naturii. Puterea pe care o dobândeşti în acest fel e mult mai puternică şi mai de nădejde decât cea care înainte se presupunea că se dobândeşte prin rugăciune, căci niciodată nu puteai fi sigur că rugămintea ta va fi ascultată cu bunăvoinţă în Cer. Mai mult, puterea rugăciunii are limite recunoscute; ar fi lipsit de pietate să ceri prea mult. Dar puterea ştiinţei nu are limite cunoscute. Credinţa, s-a spus, poate mişca munţii din loc, dar nimeni nu a crezut asta; ni se spune astăzi că bomba atomică poate muta munţii din loc şi asta o crede toată lumea.

Cred că religia se bazează în primul rând şi în principal pe teamă. Este parţial teroarea exercitată de necunoscut şi parţial dorinţa de a avea un frate mai mare care să stea alături de tine în toate necazurile şi disputele tale. Teama este baza întregii probleme – teama de mister, teama de înfrângere, teama de moarte. Ştiinţa ne poate ajuta să depăşim această teamă laşă cu care omenirea a trăit de atâtea generaţii. Ştiinţa ne poate învăţa şi cred că şi inimile noastre ne pot învăţa să nu mai căutăm împrejur sprijin imaginar, să nu mai inventăm aliaţi în cer, ci să ne concentrăm în schimb asupra propriilor noastre eforturi aici, jos, pentru a transforma această lume într-un loc unde să se poată trăi, în locul lumii pe care au construit-o Bisericile de-a lungul tuturor acestor secole.

Consider că oamenii, oare simt că au nevoie de o credinţă sau o religie pentru a face faţă vieţii, dovedesc un fel de laşitate, care ar fi considerată ca demnă de dispreţ în orice alt domeniu. Dar atunci când este în sfera religiei, este socotită admirabilă, iar eu nu pot admite laşitatea, indiferent de sfera sa de manifestare.