Caci pe-asta lume, pân-la urma, nici un
Prieten nu-i ramâne celui care
Pierind, se-arata dezgustat de lume.
Sa nu te prinzi tovaras cu cei rai ca sa n-o patesti alaturea de ei.
La mesele prietenilor nu da buzna, dar la nenorociri, zoreste-te.
Exista ceva care ne face sa legam o prietenie, chiar daca parerile nu concorda, ba chiar daca s-au iscat neîntelegeri grave din cauza acestora.
Prietenia adevarata este a acelora ce se aseamana prin virtuti, când apropierea se realizeaza în mod firesc si nu întâmplator, si când unul vrea binele celuilalt nu pentru altceva, ci doar pentru ca sunt patrunsi de bunatate; dar ei sunt buni de la natura, fiindca virtutea înseamna perfectiunea ce determina pe oameni sa fie buni ca si actiunile lor.
Prietenia iubeste adevarul si uraste falsitatea.
Prietenia e o fratie si, în cea mai înalta acceptie, frumusetea ideala a fratiei. Înseamna un deplin acord între doua sau trei fiinte – nu mai multe – care si-au devenit una alteia atât de necesare si care si-au gasit reciproc cea mai completa dispozitie de a se întelege, de a se ajuta, de a se interpreta în chipul cel mai desavârsit, de a se stimula în tendinte spre mai bine.
Sunt convins ca adevarata prietenie, aceea care e întemeiata pe un înalt respect, îi este necesara omului, spre a-l retine de la anumite porniri josnice. Prietenia confera sufletului si un oarecare sens poetic, acele puteri sublime, fara de care cu mare greutate s-ar putea ridica deasupra namolosului teren al egoismului.
Nu te sili sa-ti faci cu orice pret prieteni. Mai bine sa nu avem nici unul decât sa trebuiasca sa regretam ca i-am ales în graba. Dar daca ai gasit cu adevarat vreunul, cinsteste-l cu cea mai nobila prietenie.
Întotdeauna, o strângere de inima isca-va
oricarui om, cel ce – strain de-ar fi –
de noi se departeaza si ne spune:
adio pentru totdeauna!