Nu exista particula de viata care sa nu poarte in sine poezie.
Poeţii sunt legislatorii nerecunoscuţi ai lumii.
În ciuda diferenţelor de relief şi climă, de limbă şi moravuri, de legi şi obiceiuri, în ciuda lucrurilor şterse treptat din memorie şi a lucrurilor violent distruse, Poetul uneşte, prin pasiune şi cunoştinţe, vastul domeniu al societăţii umane, răspândită pe întregul pământ şi peste toate timpurile.
Căci rima-i cârma pentru vers,
Cu care, ca şi navele, îşi schimbă al său mers.
Nu poezia pe care am citit-o, ci cea la care ne reîntoarcem cu cea mai mare plăcere are forţă autentică şi merită numele de poezie majoră.
Poezia nu este o descătuşare a emoţiei, ci o fugă de emoţie; nu este expresia personalităţii, ci fuga de personalitate. Dar, desigur, numai cei ce au personalitate şi emoţii ştiu ce înseamnă să vrei să scapi de ele.
O poezie nu este neapărat obscură pentru că nu ţinteşte să fie populară. Este suficient dacă le este clară celor pentru care este scrisă.
Dacă poezia nu apare la fel de firesc ca frunzele pe copac, mai bine să nu apară deloc.
Poezia e o revărsare spontană de sentimente puternice: ea îşi are originea în emoţii retrăite, în clipele de linişte.
S-a spus întotdeauna că poezia are în ea ceva divin, pentru că înalţă şi înnobilează mintea prin supunerea aparenţei lucrurilor dorinţelor minţii.
