Elocinţa are părţile sale primejdioase precum are şi utilitatea sa netăgăduită; totul depinde de cum o foloseşti. Ea poate fi scut al nevinovăţiei, spadă a curajului şi pumnal al calomniei.
Cel mai mare orator din lume este succesul.
Oratorul este ocupat de subiectul său, declamatorul de rolul său; unul acţionează, celălalt simulează; primul expune idei mari, al doilea cuvinte mari.
Faci fraze fiindcă n-ai idei.
Elocinţa este talentul de-a face să se strecoare în suflet cu repeziciune şi de-a întipări cu tărie acolo sentimentul adânc de care eşti pătruns.
Tot secretul artei oratorice este să fii pasionat.
Stilul înflorit nu stă urât în vorbirile publice, care nu sunt în realitate decât complimente ocazionale. Frumuseţile uşoare sunt la locul lor, când n-au nimic temeinic de spus; dar stilul înflorit se cade alungat dintr-o pledoarie, dintr-o predică, din orice carte instructivă.
Ca să dovedeşti perfecţiunea elocinţei se cuvine să ai un fond de bun simţ şi de agerime de spirit, imaginaţie vie, memorie bună, înfăţişare plăcută, voce limpede, pronunţare corectă, gesturi frumoase, o încredere onestă şi o mare uşurinţă de vorbire.
Elocinţa constă în a spune tot ce trebuie şi în a nu spune decât ce trebuie.
Când cuprinsul unei cuvântări este bine conceput, cuvintele urmează cu uşurinţă.
