Un om de geniu nu face greşeli. Erorile lui sunt voite şi reprezintă porţile descoperirii.
Geniul se naşte, nu poate fi format.
Când un adevărat geniu apare pe lume, îl veţi cunoaşte după aceea că proştii se strâng cu toţii împotriva lui.
Nu este sub soare decât un singur lucru înaintea căruia trebuie să ne închinăm: geniul. Şi un singur lucru înaintea căruia trebuie să îngenunchem: bunătatea.
Omul genial este insuportabil dacă nu posedă cel puţin încă două calităţi pe deasupra: recunoştinţă şi puritate.
Orice om de geniu îşi primeşte verdictul [în cincisprezece ani, n.n.] în afară de cazul că vederile sale sunt atât de deosebite încât îl fac să depindă, fără speranţă, de posteritate, în care caz constituie un exemplu de monstruoasă naştere prematură.
Există două soiuri de genii pe lume. Unul este produs de soiul care se avântă uneori spre divinitate tot aşa cum alteori dă înapoi spre maimuţă. Celălalt este pur şi simplu monstrul produs de excesul întâmplător al unei facultăţi muzicale, musculare sau chiar sexuale.
Într-o naţiune de oameni proşti, omul de geniu devine un zeu; toţi îl venerează dar nimeni nu-i îndeplineşte vrerea.
Cea mai mare deosebire posibilă în comportament între un geniu şi contemporanii săi este atât de mică încât este întotdeauna greu să-i convingi pe oamenii care sunt în contact zilnic cu cel înzestrat că el este un om ieşit din comun.
Talentul nu devine geniu decât atunci când a atins punctul la care cele mai profunde forme de percepţie ale sale ating extazul.
