Baga de seama, prietene, ca femeia e o fiinta slaba, si nu se cade sa-i punem dinainte obstacole de care sa se impiedice si sa cada, ci, dimpotriva, trebuie luate din calea ei, netezindu-i drumul si scutindu-i-l de orice neajuns, ca sa poata, nestingherita si nesuparata, zbura cu toata iuteala spre dobandirea desavarsirii [...] si care consta in a fi virtuoasa.
Pentru cel batran, femeia tanara este corabia care nu raspunde la comenzi si care nu poate fi ancorata.
Femeile sunt cea mai frumoasa jumatate a lumii.
Trebuie pazita si pretuita femeia de treaba, cum e pazita si pretuita o gradina frumoasa, plina de trandafiri si de alte soiuri de flori, al carei stapan nu ingaduie nimanui sa se plimbe pe alei, nici sa atinga vreo floare: destul sa le fie, celor ce trec, ca se pot bucura, de departe si printre zabrele de fier, de frumusetea si de mireasma ei.
Cea mai buna zestre pe care poate s-o aduca o fata este fecioria si virtutea.
Femeia ce priveşte spre ceva oferă o imagine de o rară trivialitate.
Vrednicia unui barbat o arata nu începutul, ci sfârsitul faptelor sale.
Azi, adeseori femeia, ca si lumea, e o scoala.
Femeile au fost tratate până acum de bărbaţi ca nişte păsări rătăcite din drum, care au coborât din înalturi până la ei: ele treceau drept fiinţe mai delicate, mai vulnerabile, mai sălbatice, mai ciudate, mai fermecătoare, mai inimoase decât bărbaţii -, dar care trebuie închise în colivii pentru a nu-si lua zborul.
Comparându-l în mare pe bărbat cu femeia, se poate spune că ea n- ar fi avut geniul gătelii dacă n-ar fi posedat şi instinctul de a juca rolul secundar.