Noi ne calauzim faptele, unii mai mult, altii mai putin, prin placere si durere.
În definitiv, spre a transforma placerea în seninatate, e necesar ca aceasta sa fi devenit plictis. Dealtfel, la seninatate se ajunge trecând prin plictiseala. Chiar si durerea, spre a deveni creatoare, mai înainte de toate trebuie sa devina plictis.
Durerea morala e o boala cu decurs acut sau cronic, si – ca toate bolile – e mai lesne de vindecat când e luata din pripa, decât mai târziu.
Oamenii cu adevarat tari nu fug în fata durerii, ba chiar se adâncesc în ea, însa stiu s-o domine.
Când durerea întrece puterea de rezistenta, omul cauta instinctiv în îndoiala o usurare de moment a suferintei de nesuportat, gândind ca poate se însala, ca nenorocirea lui nu-i asa cum i se pare, ca poate aceasta durere a lui nu are nici o ratiune.
Omul nenorocit gaseste cu usurita pe cineva care sa-i deplânga nenorocirea, desi pe acesta durerea nu-l misca, si nu-i strapunge inima.
Viata omeneasca, pentru cei mari ca si pentru cei mici, este un amestec de bine si de rau. Durerea este totdeauna alaturi de bucurie.
Cel care jubilează pe rug, triumfă nu asupra durerii, ci asupra faptului că nu simte durerea la care se aştepta. Aceasta, întru pildă.
Nu există iad mai cumplit decât eşecul unui plan măreţ.
Zâmbeşte celor ce de tine nu le pasă,
Dar ţine-ţi lacrimile pentru mine.
