Creaţiile spiritului sînt un indicator al insuportabilului vieţii.
Zâmbetul de pe chipul unei statui nu-i nici pe departe alcătuit dintr-un amestec de sudoare, de scântei de marmură şi de lovituri cu dalta. Zâmbetul nu ţine de piatră ci de creator. Eliberează omul şi el va crea.
Orice creaţie adevărată nu este o sentinţă pentru viitor, o căutare a himerei şi utopiei, ci un chip nou desluşit din prezentul care nu este decât o rezervă de materiale otova primite moştenire, şi pentru care tu nu ai nici de ce te bucura nici de ce te plânge, pentru că ele, ca şi tine, există – şi atât tot.
A crea nu înseamnă a da o definiţie. M-am exprimat total dacă am scos un sunet şi nu altul. Ori am luat o atitudine şi nu alta.
Orice creaţie, pentru a se desăvârşi, trebuie mai întâi să fie afundată în timpul prin care va deveni.
Cel ce creează nu trebuie supus dorinţelor mulţimii. Deoarece însăşi creaţia lui trebuie să devină dorinţa mulţimii. Mulţimea trebuie să primească spirit şi apoi să schimbe în sentiment ceea ce a primit. Ea nu este decât un pântec. Hrana primită trebuie să fie schimbată de ea în farmec şi lumină.
Există în mintea sculptorului, când îşi frământă lutul, o anume necesitate ce nu are nici un fel de formă, dar care va deveni chip în lutul frământat.
Creaţia este imaginea oferită în întregime, şi nu deducerea ei din aproape în mai aproape. Treaba aceasta din urmă las-o pe seama mulţimii care se îmbulzeşte în jurul imaginii creatoare, comentează, acţionează şi clădeşte în jurul ei.
Nu există creaţie decât dacă toţi colaborează şi caută. [...] Nu. este vorba de supunerea unuia faţă de ceilalţi, ci de supunerea fiecăruia în faţa operei.
Pentru a se dezvolta tot mai mult, omul trebuie să creeze, nu să copieze.