Conversaţia nu e nici dizertaţie şi nici epigramă. Într-o conversaţie raţionăm fără să argumentăm; glumim, fără jocuri de cuvinte; unim în chip armonios spiritul şi judecata, cugetările şi vorbele de duh, glumele inteligente cu morala severă.
Tonul unei bune conversaţii este curgător şi firesc; nu e greoi, nici uşuratec. E savant, fără a fi pedant, vesel, fără a fi zgomotos; politicos, fără a fi exagerat; galant, fără a fi searbăd, glumeţ, fără să fie cu două înţelesuri.
Niciodată să nu discuţi zgomotos şi aprins, chiar când crezi, sau ştii, că ai dreptate; ci să-ţi dai părerea vorbind încet şi cu sânge rece. Aceasta e singura cale de a convinge. De nu-ţi reuşeşte, încearcă să schimbi conversaţia.
Pe om să-l judeci mai mult după întrebări decât după răspunsuri.
În gurile multe, puţine sfaturi de ispravă sunt; şi în voroavele delungate, greşeală a nu se face peste putinţă este.
Să ai veşnic înaintea ochilor ţinta de a face spirite, iată încă un foarte rău chip de conversaţie.
De multe ori te căieşti, când vorbeşti prea puţin; dar te căieşti şi mai des, când vorbeşti prea mult. Iată o regulă de purtare, pe care o cunoaştem toţi, dar pe care nimeni n-o respectă.
Încă în lume nu s-a născut om până astăzi ca acela să nu-i trebuiască voroavă cu sfat.
Secretul de a fi plăcut într-o conversaţie este de a nu căuta să explici prea mult. A spune lucrurile pe jumătate şi a le lăsa să fie întrucâtva ghicite este un semn al bunei păreri ce ai despre alţii; nimic nu încântă atâta amorul lor propriu.
Contrazicerea să nu trezească mânia, ci atenţia noastră. Să ascultăm pe cel ce ne contrazice, nu să fugim de el. Pe noi să ne intereseze adevărul, pe orice cale ni s-ar arăta el.