Un om e cu atât mai ros de griji cu cât posedă mai mult decât ceea ce-i foloseşte.
Excesul de bogăţie este cauza avariţiei.
Adevărat se spune că-i smintit
Cel care-i şi bogat şi-i şi zgârcit.
A avea comori bogate nu înseamnă nimic. Ceea ce este interesant e a nu avea dorinţe care să întreacă puterile noastre.
Cine doreşte mult are nevoie de mult şi ajunge tocmai prin aceasta foarte sărac şi de compătimit. Dar omul, care nu doreşte decât ceea ce poate dobândi, e de-o bogăţie rară.
Nu e greu să avem servitori, palate, milioane, dar e foarte uşor să alungăm aceste dorinţe din sufletul nostru. Căci dacă conştiinţa noastră, serioasă şi bine chibzuită, se va opri puţin asupra acestor lucruri atât de dorite, ea va afla, surâzând, deşertăciunea lor.
Am observat la mai toţi oamenii bogaţi un fel de seriozitate întunecată, un aer grav, o căutătură încărcată de grijă. Parcă mereu ar face socoteli în gând. Bieţii oameni!
Dacă există un singur om pe lume, care se răsfaţă din belşug, se află undeva un altul, care moare de foame.
Avuţia este ca apa sărată: cu cât se bea, cu atât aţâţă setea.
Plictiseala este nenorocirea oamenilor bogaţi.
