Ambitia nu e condamnabila, nici nu trebuie sa-l blamezi pe acel ambitios care doreste sa ajunga la situatii mai înalte prin mijloace cinstite si onorabile; dimpotriva, acestia pot înfaptui lucruri mari si sublime. Cine însa e lipsit de aceste aspiratii are un spirit inert, înclinat mai degraba spre lenevire decât spre actiune.
Scânteia poţi s-o stingi călcând-o în picioare;
De-o laşi, n-o mai poţi stinge cu apa unui râu.
Ambiţia apare când forţa tinereţii a trecut,
Când nu ni se mai pare că totul e posibil.
Este o ambiţie de nume, una de situaţii şi alta – cea mai înaltă şi cea mai rară – de fapte.
Ambiţiosul nu se mulţumeşte cu nimic, nici chiar cu fericirea.
Ambiţia e cea mai tristă experienţă.
Ambiţia e o nebunie, un orgoliu furios şi puternic, care nu poate să dea dreptate nimănui, nici chiar sieşi.
Adevărata ambiţie constă, mai degrabă, în a te dovedi superior prin merite decât prin demnităţi.
Sclavul nu are decât un stăpân, ambiţiosul are atâţia câţi oameni îi pot fi utili spre a ajunge.
Dar cine oare n-are un mic grăunte de ambiţie?
