Sentimentul absurdităţii nu ia naştere din simpla examinare a unui fapt sau a unei impresii, ci că el ţâşneşte din comparaţia făcută între o stare de fapt şi o anumită realitate, între o acţiune şi lumea care o depăşeşte. Absurdul este, în esenţă, un divorţ. El nu există în nici unul din elementele comparate. El se naşte din confruntarea lor.
Un om care a devenit conştient de existenţa absurdului este legat de el pentru totdeauna.
Sentimentul absurdităţii poate să-l izbească în faţă pe orice om, la orice colt de stradă. În nuditatea sa dezolantă, în strălucirea sa moartă, el este insesizabil.
Din clipa în care a fost cunoscută, absurditatea devine o pasiune, cea mai sfâşietoare din toate.
La orice colt de strada, sentimentul absurdului te poate lovi in orice moment.
Aproape toate absurdităţile de comportament izvorăsc din imitarea celor cărora nu le putem semăna.
Dacă ar prinde glas agitaţia surdă din mine, fiecare gest ar fi o îngenunchere la un zid al plîngerii. Port un doliu din naştere – doliul acestei lumi.
Poţi spune uşor că universul n-are nici un rost. Nimeni nu se va supăra. – Dar afirmă acelaşi lucru despre un individ oarecare; el va protesta şi va lua chiar măsuri spre a te sancţiona.
Ti-ai dori uneori să fii canibal, nu atât din plăcerea de a-l devora pe cutare sau cutare, cât din aceea de a-l vomita.
Nu exista o artă adevarată fără o mare doză de banalitate. Aceea care recurge în mod constant la insolit oboseşte repede, nimic nefiind mai insuportabil decât uniformitatea excepţionalului.
