
As vrea mai bine sa mor în toiul fericirii, decât sa patimesc o viata întreaga.
Mai întâi a fost legea scrisa, dupa aceea a aparut pe lume neascultarea sau pacatul; numai la sfârsit a intervenit iertarea pentru a tempera excesiva rigoare a legii scrise, cel putin în acele amanunte ce dealtfel nu pot fi prevazute, deoarece sunt fara de sfârsit.
Îngaduinta îndupleca cu duioasa si calda întelegere pâna si inimile acelora care au puterea de a pedepsi.
Din dragostea pentru virtute ia nastere aversiunea fata de vicii, iar din iubirea de sine se naste ura contra acelor lucruri care pot sa împiedice sau sa întârzie multumirea si fericirea proprie.
Prietenia adevarata este a acelora ce se aseamana prin virtuti, când apropierea se realizeaza în mod firesc si nu întâmplator, si când unul vrea binele celuilalt nu pentru altceva, ci doar pentru ca sunt patrunsi de bunatate; dar ei sunt buni de la natura, fiindca virtutea înseamna perfectiunea ce determina pe oameni sa fie buni ca si actiunile lor.
Prietenia iubeste adevarul si uraste falsitatea.
Prietenul e cu totul altceva decât lingusitorul. Prietenul participa afectiv alaturi de tine la neplaceri si nenorociri, te ajuta când esti nedreptatit, pe câta vreme lingusitorul fuge când vede ca lucrurile nu stau bine si se reîntoarce odata cu norocul tau.
O, Amarillis, scumpa, când ochii mei te-admira
Îmi pare ca însasi raza de soare o privesc,
Si-atât de minunata si gingasa tu esti
Ca nu mai port suspine spre-alte fapturi
lumesti.
Iar când tu râzi, o, dulcele tau râs
Deschide larg tot cerul primaverii
Chiar când ma mângâi ori ma chinuiesti,
Doar chipul tau frumos îl am în fata-mi.
Când îmi vorbesti si îti aud grairea
Simt calda adiere a miezului de-april
Ce cu suflarea-i calda, suava si gingasa
Transforma în placere cel mai amarnic chin.
Sa ne iubim adânc si despre sarutari si
mângâieri
Sa nu vorbeasca cel ce nu îndrazneste sa
numere stelele…
Dragostea este prima manifestare afectiva a materiei care, fiind imperfecta si lipsita de forma, doreste perfectiunea si întruchiparea.