Venim pe lume cu un dureros privilegiu: acela de a ne trai viata într-o frumoasa iluzie, de a lua drept realitate exterioara acest sentiment launtric al nostru despre viata, schimbator si van, dupa timpuri, dupa împrejurari, dupa noroc.

Ca sa vezi un om care detine puterea ca a renuntat la o samavolnicie fara a fi constrâns, ci doar din simpla înduiosare la rugamintile celor fara aparare, e mai curând ceva de neînchipuit decât rar.

Un obiect ne poate procura placere chiar prin el însusi, prin varietatea senzatiilor placute pe care ni le provoaca într-o perceptie armonioasa; dar cel mai adesea placerea pe care ne-o procura nu se afla numai în obiectul în sine; fantezia noastra îl înfrumuseteaza înconjurându-l, ba chiar facându-l sa straluceasca într-un nimb de scumpe amintiri.

E mult mai lesne sa faci rau decât bine, nu numai pentru ca raul îl poti face tuturor, pe când binele numai acelora care au nevoie de el, ci si pentru ca aceasta necesitate de a face bine îi supara pe cei carora le vrei binele.

Sufletele au un fel special al lor de a se întelege, de a intra în intimitate, pâna la a se tutui, în timp ce fiintele noastre sunt înca încurcate cu schimbul cuvintelor comune, cu sclavia exigentelor sociale.

Noi nu putem evada din noi însine, spre a ne vedea asa cum ne vad altii. Cu cât traim mai absorbiti în launtrul nostru, cu atât observam mai putin din ceea ce e în afara noastra.