
Orice tineri care se casatoresc, el si ea, ar trebui sa intre in casatorie cu credinta ca din toata omenirea, numai urmasii lor sunt destinati sa duca mai departe viata pe pamant.
Pace şi război – În timp de pace ideologiile contrare se developează în sensul adversităţii. În timp de război ideologiile contrare ajung la un fel de osmoză, aceasta fiindcă fiecare parte înclină să vadă în ideile celuilalt arme de mare efect.
Moduri de admiraţie – A admira pe un poet înseamnă a-i accepta şi opera ca atare. A admira pe un gânditor nu înseamnă însă a-i accepta şi ideile ca atare.
Înflorirea poeziei – Pentru înflorirea poeziei într-o ţară, existenţa câtorva cititoare de înaltă calitate este mult mai importantă decât toată critica literară.
Aerul şi istoria – Există două realităţi a căror imensă, zdrobitoare greutate nu o simţim, dar fără de care nu putem trăi: aerul şi istoria.
Plasticitatea morţii – Viaţa este un material plastic, din care poţi şi ai datoria de a face ceva. La fel moartea: ea nu este un simplu sfârşit, ci un material plastic, din care trebuie să facem ceva. Evident, există atâtea vieţi frumoase şi rodnice, dar foarte rar oamenii mor în aşa fel ca sfârşitul să devină şi el rodnic. Uneori vremurile îşi iau parcă sarcina de a ne oferi un prilej să dăm morţii noastre plasticitate şi relief.
Faptul că toate vieţile de pe pământ se sfârşesc cu moartea, nu dovedeşte că moartea e ţinta vieţii.
Existenţă abuzivă – Sunt oameni, care – de teamă să nu abuzeze în vreun chip – preferă să nu făptuiască nimic. Despre aceşti oameni se poate spune că însăşi simpla lor existenţă este un abuz.
Trei feţe
Copilul râde:
„Înţelepciunea şi iubirea mea e jocul!“
Tânărul cântă:
„Jocul şi-nţelepciunea mea-i iubirea!“
Bătrânul tace:
„Iubirea şi jocul meu e-nţelepciunea!“
Soarta e o prăpastie, în care cădem, numai dacă privim prea mult în ea.
