…nicicând n-am fost în stare
sa tainuiesc iubirea mea…
…caci în aceasta lume
iubirea-adevarata nu se ascunde.

Caci pe-asta lume, pân-la urma, nici un
Prieten nu-i ramâne celui care
Pierind, se-arata dezgustat de lume.

De ce fiinta necuvântatoare
Pe când în voie, lenevoasa, zace,
Atât de împacata-i oare?
Iar mie, în repaus stând,
Adânca plictiseala nu-mi da pace?

La oameni si la celelalte vietuitoare, lipsa fericirii, chiar daca nu le prilejuieste vreo durere sau vreo nenorocire, pâna si în timpul cât tine ceea ce voi numiti placere, aduce neaparat dupa sine nefericirea.

Spre a fi cu temeinicie miscat de ceva închipuit, mare si frumos, este necesar sa crezi ca în viata omeneasca exista ceva într-adevar mare si frumos si ca înfatisarea poetica a lumii nu e pur si simplu o nascocire. Tânarul crede întotdeauna aceste lucruri chiar daca stie contrariul, pâna când propria sa experienta biruie cunoasterea; dar dupa trista experienta a vietii practice, acestea sunt cu greu crezute, mai ales când experienta e îmbracata în vestmântul filosofiei si al stiintei.

Pe lume doua lucruri sunt frumoase:
Iubirea si moartea…

Sub sila si dispretul meu
Strivit-am totdeauna lasii
Si sufletele josnice, meschine.

Siretenia, care tine de inteligenta, este folosita deseori spre a masca putinatatea propriei inteligente si pentru a doborî superioritatea desteptaciunii altora.

…iluzii dragi ale anilor mei tineri! Totdeauna
orice-as gândi, spre voi ma voi întoarce.
În ciuda timpului ce-nainteaza,
a primenirilor de simtaminte
si gânduri, nu pot uitarii a va da!

…Himere, stiu, sunt slava si cinstirea;
Placeri si bunuri, doar dorinti marunte;
Viata, fara roade,-i mizerie-n zadar.