Pudoarea însoteste în acelasi chip cele mai delicate si mai alese sentimente, care însa manifestate inoportun ar pierde din delicatete si noblete si s-ar transforma în profanare, în ochii acelora care le cultiva în sinea lor si le considera sacre.

Un sentiment nu poate fi decât simtit, adica sa te patrunda pâna la suferinta si nu poate fi exprimat daca tine sa ramâna suferinta reala.

Actiunea e cu adevarat actiune numai în masura în care este voluntara.

Statul este privit cu admiratie ca oricare manifestare a fortei si ca atare este temut, dar nu constituie prin sine însusi un obiect de dragoste. Îl slujesti fiindca nu poti sa nu-l slujesti; îl slujesti cu scrupulozitate fiindca ceea ce e acceptat ca necesar incumba îndatoriri, si îndatoririle îti dicteaza în îndeplinirea lor probleme de constiinta, dar nu-l iubesti. Si totusi raportul dintre cetatean si stat pare a fi încalzit de dragostea de Patrie, care este cu adevarat o mare dragoste.

Gândirea serioasa si filosofica înseamna a rationa, adica a gândi idei, categorii si conceptii, dar nu numai pentru a judeca fapte; a judeca înseamna a califica, deosebind realul de ireal.

O gândire care nu izbuteste sa se exprime, nu e gândire, ci, cel mult, presimtire confuza a unei gândiri ce urmeaza a veni.

Gânditorilor si oamenilor de stiinta li se iarta sa fie scriitori mediocri: fragmentele, sclipirile ne consoleaza de lipsa întregului, fiindca e cu mult mai usor ca dintr-un fragment genial sa extragi o compozitie bine ordonata, dintr-o scânteie sa descatusezi flacara, decât sa ajungi la descoperirea geniala.

Idealul sau mai bine zis visul de fericire si beatitudine nu este numai contrar realitatii, dar chiar e în dezacord cu idealul moral intelectual si poetic, fiindca numai nefericirea si suferinta dau viata gândului, inspira poezia, îndeamna la actiune, fac ca omul sa fie om.

Iubirea corespunde unei nevoi, nevoia unui refugiu ideal în care sa fie atinsa o voluptate superioara oricarei alta si care sa nu mai lase altei dorinte – voluptatea si repausul beatitudinei.

Cunoasterea prin intuitie n-are nevoie de îndrumator, n-are trebuinta sa se sprijine pe nimeni si nici nu va lua cu împrumut ochii altuia, de vreme ce-i are în frunte pe ai sai proprii, sanatosi.