Cauti proverbe? sau Cugetari
Home :: Toate categoriile :: Toti autorii

Albert Camus

La 7 noiembrie 1913, se naşte Albert Camus la Mondovi, in Algeria - părinţii săi fiind stabiliţi aici încă din 1871. Albert este al doilea fiu al soţilor Camus, după Lucien. Tatăl său - Lucien Camus - un ţăran francez, moare în primele lupte ale primului război mondial. Mama sa, Catherine Camus, de origine spaniolă, analfabetă, împreună cu cei doi fii, se stabileşte la Alger unde va munci la o fabrică de cartuşe apoi spală cu ziua rufele pe la familiile avute. Albert îşi petrece copilăria între mama sa, aproape surdă şi vorbind foarte puţin, un unchi infirm, dogar de meserie, şi fratele său, Lucien. mediul familial, pus sub semnul lipsurilor elementare, îi marchează persoanlitatea. “Ducînd o viaţă de sărăcie, nota el în “Caiete”, printre oamenii aceia umili sau vanitoşi, eu am atins în modul cel mai sigur ceea ce mi se pare a fi adevăratul sens al vieţii”. Se pare că nu-şi doreşte să fie un om de excepţie, un geniu, ci preferă normalitatea: “Sînt un om mediu + o existenţă. Valorile pe care aş simţi nevoia să le apăr sînt valori medii”. În următorii ani preocuparea sa principală sunt studiile. Urmează cursurile şcolii comunale, după care urmează ca bursier cursurile liceului din Alger pentru ca apoi sa inceapa şi studiile universitare. Face studii de filozofie, luîndu-şi licenţa cu teza Metafizica creştină şi neoplatonismul, care are ca obiect raportul dintre elinism şi creştinism la Plotin şi Sfântul Augustin şi în baza căreia afirmă: “Mă simţeam grec trăind într-o lume creştină”. Camus trăieşte intens extremele existenţiale: se dedică pasiunii sportive, devine chiar un celebru fotbalist, gustă – adică – o formă de glorie accentuată, dar la vîrsta de 17 ani apar primele simptome ale tuberculozei. Boala îi frînează avînturile şi îl determină la o viaţă retrasă sau la una de boemă. În 1933, odată cu venirea lui Hitler la putere, Camus va milita într-o mişcare antifascistă. Anul 1934 este marcat de două evenimente importante, dar de o durată destul de mică: primul eveniment este căsătoria cu Simone Hié, dar care nu va dura mai mult de un an. Iar al doilea eveniment este intrarea sa, la îndemnul unui prieten, în partidul comunist unde primeşte sarcina de a se ocupa cu propaganda în mediile musulmane (deşi spune că “libertatea n-a învăţat-o de la Marx, ci în mizerie”). Camus a părăsit partidul comunist în împrejurări şi din motive care nu sînt întru totul clare. După unele surse, această ruptură ar fi intervenit în anul 1935, după altele, în 1937. În toată această perioadă Camus şi-a continuat studiile la Facultatea din Alger, avînd concomitent diverse ocupaţii pentru a-şi cîştiga existenţa. Izbucneşte cel de-al doilea război mondial. Camus va încerca să se înroleze, dar este amînat din cauza sănătăţii sale. Astfel el călătoreşte în Oran – “un oraş obişnuit şi nimic mai mult decît o prefectură franceză de pe coasta algeriană” – oraşul în care se va situa acţiunea romanului “Ciuma”. După doi ani de la vizita oraşului Oran, în 1940, se căsătoreşte cu Francine Faure, originară din Oran. Anul 1941 este anul în care începe să lucreze la romanul Ciuma. În 1942 un reviriment al bolii îl obligă pe Camus să se odihnească la Chambon-sur-Lignon. La 8 noiembrie are loc debarcarea anglo-americanilor în africa de Nord, care îl separă pînă la Eliberare pe Camus de soţia sa, rămasă la Oran. În 1946 termină romanul Ciuma. Vine, apoi, amurgul împlinirilor, marcat şi cu Nobelul din 1957. După trei ani, la 4 ianuarie 1960, moare într-un stupid accident de masina. Omul camusian, aşa cum este portretizat în primul discurs cu ocazia decernării premiului Nobel, se naşte la începutul primului război mondial, are douăzeci de ani cînd vine la putere nazismul, îşi continuă educaţia, confruntîndu-se cu războiul civil din Spania, cu cel de-al doilea război mondial, cu calvarul torturilor, închisorilor, lagărelor de concentrare şi pericolul atomic. Arta sa neaga insa ideologiile de orice fel propunind un om constient de propria sa existenta si precaritate. A scris: Mitul lui Sisif – 1942, Străinul - 1942, Ciuma - 1946, Căderea - 1956, Exilul si imparatia - 1957.

Citate de Albert Camus:

Sentimentul absurdităţii nu ia naştere din simpla examinare a unui fapt sau a unei impresii, ci că el ţâşneşte din comparaţia făcută între o stare de fapt şi o anumită realitate, între o acţiune şi lumea care o depăşeşte. Absurdul este, în esenţă, un divorţ. El nu există în nici unul din elementele comparate. El se naşte din confruntarea lor.


Absurd |
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele 4 din 5, 5 voturi.

Un om care a devenit conştient de existenţa absurdului este legat de el pentru totdeauna.


Absurd si Om |
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele 5 din 5, 2 voturi.

Pentru om, a înţelege lumea înseamnă a o reduce la uman, a o însemna cu pecetea sa.


Om |
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele 5 din 5, 3 voturi.

Sentimentul absurdităţii poate să-l izbească în faţă pe orice om, la orice colt de stradă. În nuditatea sa dezolantă, în strălucirea sa moartă, el este insesizabil.


Absurd |
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele 4.2 din 5, 5 voturi.

Oamenii se sinucid pentru că viaţa nu merită să fie trăită, iată, fără îndoială, un adevăr — nefecund totuşi, pentru că e un truism.


Sinucidere |
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele 4 din 5, 6 voturi.

Din clipa în care a fost cunoscută, absurditatea devine o pasiune, cea mai sfâşietoare din toate.


Absurd si Pasiune |
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele 5 din 5, 2 voturi.

Marile sentimente poartă în ele însele propriul lor univers, splendid sau mizerabil.


Sentimente |
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele 5 din 5, 2 voturi.