
Ratiunea omeneasca construieste obiceiuri, practici uzuale si obligatii care fac viata grea si obositoare. Însa ratiunea pare a fi totusi un rau necesar pe care omul trebuie sa-l suporte spre a înainta pe calea civilizatiei
Ratiunea are o însusire pozitiva, cu adevarat omeneasca: aceea de a-si recunoaste greseala în propriile rezultate si metode, precum si aceea de a fi mereu treaza si oricând gata sa-si îndrepte greseala.
O actiune se poate considera morala nu numai pentru ca este facuta asa cum trebuie, ci si pentru ca e facuta din respect pentru datoria împlinita.
Ceea ce dainuie în timp se afla într-o conditie de nestabilitate radicala, în care alternativele de dobândire si pierdere au aceeasi însemnatate.
Fara prietenie, întrecerea în viata sociala s-ar reduce la o lupta animalica pentru existenta, iar pamântul ar deveni o nesfârsita jungla.
Omul nu e propria lui creatie, libera si necontrolata, ci o formatie complexa în care se întrepatrund în forme diferite factorii ereditari cu cerintele mediului înconjurator.
De la natura nu ne vin numai viata, robusta sanatate, frumusetea si inteligenta; ne mai vin si decadenta si moartea, diformitatile, urâtenia si imbecilitatea.
Pentru individ în general, o perspectiva reala de reusita în actiunile sale, perspectiva unei mai bune stari, o dragoste împlinita, un sistem de deprinderi moderate care sa-i asigure un minimum de satisfactie, sunt tot atâtea elemente sau conditii ale unei fericiri, care nu e bucurie, nici extaz, ci echilibrul personalitatii umane, rod al manifestarilor sale.
Omul nu e o realitate misterioasa care într-o buna zi sa se poata dezvalui, o enigma careia sa i se poata gasi cheia ce ar rezolva-o odata pentru totdeauna, – ci e o realitate schimbatoare, nestatornica, în continua formare, pe care însasi cercetarea orientata în scopul de a o cunoaste, o modifica într-un chip neprevazut.
