Nu este în puterea ta sa eviti necazurile vietii cotidiene. Îti sta însa în putere sa nu le lasi sa-ti puna stapânire pe gânduri, chiar daca aceasta te-ar pagubi si pe tine si pe cei apropiati de tine.
Numai atunci te vei putea consacra unei opere care cere concentrare si continuitate. Altfel, vei flutura ca frunza în vânt.

Calea spre adevar este presarata cu erori. Cine nu cade în ele, nu le pipaie, nu lupta cu ele si nu le înlatura pâna la urma cu propriile sale forte, nu ajunge la adevar.

Virtutea politică este capacitatea de a înţelege că interesul comun – deci inclusiv al tău – este mai presus decât interesul tău personal. De asemenea, să vrei să-ţi sacrifici interesul personal pentru interesul comun. Democraţia se fundamentează tocmai pe această virtute.

Cât de multe trebuie să fie satisfacţiile nemărturisite ale vieţii, pentru ca omul să vrea s-o trăiască, în ciuda necazurilor mărturisite!

Ştiinţa ne-o dă contactul cu lucrurile, înţelepciunea ne-o dă distanţa faţă de acestea.

Cât de rar se poate construi o punte de la un om la altul!

Calea teoriei este calea singurătăţii.

Omul trebuie să muncească şi ca unul care nu va muri niciodată, şi ca unul care va muri mâine. El trebuie să proiecteze lucrări care nu încap într-o singură viaţă şi, în acelaşi timp, să le execute cu grabă şi fără răgaz, ca şi cum ar trebui să moară mâine. Să se grăbească a le încheia şi, în acelaşi timp, să nu se teamă să le dea dimensiuni titanice.

Libertatea politică, egalitatea, măcar cea a şanselor, şi suveranitatea poporului sunt premise fundamentale pentru orice democraţie, consfinţite şi prin Constituţie. Există însă şi premise pe care nici o Constituţie nu le poate formula, deşi sunt tot atât de necesare, şi, în lipsa lor, nici o democraţie nu se poate menţine. Acestea sunt: moderaţia şi calmul.

Pe copil trebuie să-l înveţi de mic ce este libertatea.