Cinstea este o atitudine deschisa, sincera. Necinstea este o atitudine tainica, ascunsa.

Totul educa: oamenii, lucrurile, fenomenele, dar in primul rand si in cea mai mai mare masura, oamenii. Intre acestia, primul loc il ocupa parintii si educatorii.

Sa nu credeti ca va educati copiii numai atunci cand discutati cu ei, cand le dati sfaturi, ori le porunciti. Ii educati in orice moment al vietii [...]

Familia este un factor important si de raspundere al educatiei. Parintii o conduc si raspund de ea in fata societatii, a fericirii lor si a vietii copiilor.

Disciplina nu se realizeaza prin oarecare masuri “disciplinare”, ci prin intregul sistem de educatie, prin intregul stil de viata, prin toate influentele la care sunt supusi copiii. Astfel inteleasa, disciplina nu este nici cauza, nici metoda, nici mijlocul de educatie justa, ci rezultatul ei.

Cu toate ca fiecare familie constituie un colectiv ai carui membri au drepturi egale, totusi parintii se deosebesc de copii prin faptul ca primii conduc familia, pe cand ceilalti primesc educatia in familie.

Copilul daca n-a invatat sa-si iubeasca parintii, fratii, surorile, scoala, patria [...] este foarte greu de presupus ca, atunci cand va creste, va fi capabil sa-si iubeasca cu adevarat femeia pe care si-a ales-o.

Copiii vad in parinti trecutul, parintii vad in copii viitorul.

Cinstea nu cade din cer. Ea se educa in familie. Dar si necinstea se poate educa in familie.

Nu te poţi mândri cu o disciplină care vorbeşte numai despre ceea ce n-ai voie să faci. Te poţi mândri cu o disciplină care duce undeva, care îi cere omului ceva mai mult decât stăpânire. Acesta este scopul educaţiei.