Daca exista cineva care prin înclinatie naturala sa fie tentat a face mai degraba rau decât bine, fiti sigur ca acela nu e o fiinta omeneasca, ci o bestie sau un monstru, fiindca-i lipseste acea înclinare spre bine, fireasca tuturor oamenilor.
Spiritul elevat este destinat oamenilor spre nefericirea si zbuciumul lor, fiindca nu le serveste la altceva decât sa-i tina legati de multe trude si nelinisti, pe care nu le au cei ce sunt mai realisti.
În viata sociala, omul este o fiinta în plin progres sau mai exact este rezultanta actiunilor sale.
Sufletul omenesc e alcatuit din antiteze, se hraneste cu antiteze ce stau la baza luptei în care el sufera, se bucura, prospera si se pastreaza, credincios destinului sau nestramutat.
Omul nu e propria lui creatie, libera si necontrolata, ci o formatie complexa în care se întrepatrund în forme diferite factorii ereditari cu cerintele mediului înconjurator.
Ocaziile îl creeaza pe om.
Izbânda ar trebui întotdeauna sa-l faca pe cel victorios sa-l ridice cel dintâi de la pamânt pe cel învins.
Un succes cu cât e mai real si scoate mai în evidenta pe cineva, cu atât atrage asupra capului sau mai multe invidii si clevetiri, dusmanii si vorbe de tot felul.
Norocul este arbitrul unei jumatati din activitatea umana, lasându-i pe indivizi sa se lupte singuri pentru cealalta jumatate, sau cam asa ceva.
Norocul oamenilor e adesea cel mai mare dusman posibil, fiindca îi face sa devina de cele mai multe ori rai, usuratici, obraznici. De aceea e mai grea încercarea pentru un om sa reziste norocului decât nenorocirilor.